acasacontactrssfacebook
Expresul de Prahova
reclama
Curs valutar
1 EUR = 4.6497 RON
1 GBP = 5.2415 RON
100 JPY = 3.5304 RON
1 USD = 3.9565 RON
* BNR 22.11.2017
Calendar
Noiembrie 2017
30
31
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10

reclama

Selectie de jucatori de baschet, copii de 7-8 ani, pentru Clubul Sportiv Campina. Interviu cu Cristina Potgieter, noua sefa a sectiei de baschet


Selectie de jucatori de baschet, copii de 7-8 ani, pentru Clubul Sportiv Campina. Interviu cu Cristina Potgieter, noua sefa a sectiei de baschet

Oportunitate pentru copiii cu varsta de 7 si 8 ani! Vineri, pe 13 octombrie, de la ora 16.00, va avea loc o selectie de jucatori de baschet la sala de sport a Scolii Centrale din Campina. Sunt asteptati toti copiii care doresc sa joace baschet de performanta, in cadrul Clubului Sportiv Campina. Important de mentionat faptul ca aceste antrenamente sunt gratuite.

Cristina Potgieter, profesor-antrenor de baschet, este noua sefa a sectiei de baschet din cadrul CSC Campina. Aceasta va mai organiza in perioada urmatoare si alte selectii pentru a putea crea o grupa de fete si una de baieti cu care sa faca sport de performanta. Dar mai multe detalii aflati chiar de la ea, din interviul urmator:

1. Cine este Cristina Potgieter?

Am 47 de ani, sunt casatorita si am jucat baschet de la 10 ani la Clubul Sportiv Scolar Campina. Dupa juniorat m-am alaturat echipei de divizia B Targoviste, iar apoi au urmat transferuri la Ploiesti, Calarasi si Craiova. Am urmat cursurile Facultatii de Educatie Fizica si Sport de la Craiova si vreme de 5 ani am jucat in divizia nationala. Acolo am avut cele mai mari satisfactii ca sportiv.

Dupa terminarea facultatii am fost profesor-antrenor de baschet la Clubul Sportiv Scolar Campina, dar doar pentru un an, pana la desfiintarea sectiei de baschet. Apoi am fost profesor de educatie fizica la Liceul "Simion Stolnicu" din Comarnic.

Iar din 2004 si pana in 2009 am fost profesor de educatie fizica si antrenor de baschet in Durban, Africa de Sud.

2. Care este planul dvs. pentu dezvoltarea sectiei de baschet?

Dorinta mea, ca antrenor, este sa dau cat mai mult, iar parintii trebuie sa stie ca urmaresc performanta. Voi face aceste selectii, iar apoi urmeaza un an de pregatire la finalul caruia ii voi inscrie pe copii in competitii de baby baschet, destinate celor cu varste de sub 10 ani.

3. Cum se vor desfasura antrenamentele?

Vor fi trei antrenamente pe saptamana, diferentiate pe grupe de fete si baieti, ce vor dura cate o ora si jumatate si vor avea loc la sala de sport a Scolii Centrale.

Programul este urmatorul:

luni, de la ora 17.00-18.30 - fetele si de la ora 18.30-20.00 - baietii

miercuri, de la ora 18.00-19.30 - fetele si de la ora 19.30-21.00 - baietii

vineri, de la ora 16.00-17.30 - fetele si de la ora 17.30-19.00 - baietii

Antrenamentele sunt gratuite. Nu exista un numar limita de locuri, dar parintii trebuie sa stie ca nu toti cei care vin la selectie vor fi si inscrisi. Eu urmaresc sa formez grupe de cate 15 fete si 15 baieti cu care sa fac sport de performanta.

4. Care sunt criteriile dupa care vor fi selectatii copiii?

Eu, ca profesor-antrenor, imi dau seama cine poate tine pasul cu antrenamentele, cui ii place, care este pasionat. Urmaresc sa fie copii mai inalti, dar nu ii exclud nici pe cei mai mici de statura, dar activi. Si este important sa stie sa alerge si sa nu aiba probleme de sanatate. O sa le cer parintilor sa-mi aduca o adeverinta de la medicul de familie in care sa scrie ca respectivul copil este apt pentru un sport de performanta.

Iar apoi, conteaza foarte mult seriozitatea copiilor. Cele trei antrenamente pe saptamana sunt obligatorii pentru a face performanta.

5. Ce ar trebui sa stie parintii care nu sunt hotarati daca vor sa-si inscrie copilul intr-un club sportiv ce face performanta?

Vreau sa le spun parintilor sa nu se ingrijoreze in privinta scolii. Un copil care face sport de performanta poate avea si rezultate scolare. Le poate face pe amandoua daca este pasionat. Dar e nevoie de multa munca si de seriozitate.

Sportul inseamna sanatate si asa copilul are ocazia sa mai plece din fata calculatorului. Apoi, un sport il invata disciplina, sa nu vorbeasca atunci cand nu trebuie, sa nu tipe. Eu stiu sa fiu si glumeata, stricta. Plus ca il ajuta sa fie mai independent. Nu exista dezavantaje la sport. Iar baschetul nu este nici un sport de lupta.

6. Ce costuri implica practicarea acestui sport de performanta?

Niciunul! Clubul Sportiv din Campina asigura tot: echipament, trening, ghete, sosete. Nici deplasarile nu sunt suportate de catre parinti pentru ca nu este un club privat.

7. In final, spuneti-ne cum a fost perioada in care ati fost profesor-antrenor in Africa de Sud?

Frumoasa, interesanta. La inceput am facut antrenamente doar cu fetele, dar ulterior am antrenat echipa de baieti scolii. M-am integrat foarte repede, toti colegii au fost de treaba si au avut grija de mine.

Selectie de jucatori de baschet, copii de 7-8 ani, pentru Clubul Sportiv Campina. Interviu cu Cristina Potgieter, noua sefa a sectiei de baschetSelectie de jucatori de baschet, copii de 7-8 ani, pentru Clubul Sportiv Campina. Interviu cu Cristina Potgieter, noua sefa a sectiei de baschetSelectie de jucatori de baschet, copii de 7-8 ani, pentru Clubul Sportiv Campina. Interviu cu Cristina Potgieter, noua sefa a sectiei de baschet
1221 vizualizari - Comenteaza - Voteaza vot13

Comentariu:
* nu va fi afisat


Cautare
reclamareclamareclamareclamareclama
Meteo
Abonare newsletter


Campina Banesti Brebu Poiana Campina Provita de Jos Provita de Sus Secaria Sotrile Valea Doftanei Alte localitati
Informatii utile - Contact
© 2017 Expresul de Prahova