acasacontactrssfacebook
Expresul de Prahova
reclama
Curs valutar
* BNR 01.01.1970
Calendar
Noiembrie 2019
28
29
30
31
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
01
02
03
04
05
06
07
08

reclama

O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“


O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“

Grupul de voluntariat „Pentru Tine“ ne aduce un nou caz umanitar in cadrul campaniei caritabile de Craciun pe care o organizeaza an de an. Liliana Maxim Minculescu, jurnalist si co-fondator al grupului ne spune, in continuare, povestea familiei Stoica, a caror casa a ars luna trecuta. Va invitam sa cititi randurile urmatoare si apoi sa hotarati daca si cum puteti intinde o mana de ajutor.

„Patru decenii de munca, facute scrum intr-un sfert de ora. Zece membri ai unei familii, din Ploiestiori, au ramas fara casa in prag de iarna

Vedem sau auzim, aproape zilnic, de incendii. Ne uitam pe imagini, spunem in treacat un „Doamne fereste!“ sau „Vai de ei“ si ne vedem mai departe de-ale noastre , negand cu vehementa gandul ca ni se poate intampla si noua, oricand, asa ceva. Dupa 40 de ani de munca, in care toate veniturile agonisite si le-au investit in casa lor, sotii Stoica din Ploiestiori nu si-au imaginat niciun moment ca va veni ceasul cand vor fi nevoiti s-o ia de la capat. Au muncit ca sa aiba o gospodarie frumoasa in care sa-si duca linistiti viata si batranetile, alaturi de copiii, nepotii si cei doi stranepoti ai lor. Doar ca in ziua de 14 octombrie, soarta le-a aratat ca are alte planuri cu ei. Un foc facut intr-un godin pe care nu obisnuiau sa-l foloseasca, un cos de fum necuratat si o pala de vant au fost suficiente ca, in numai 15 minute, totul sa se faca scrum.

Fiind zi de sarbatoare, acasa erau toti membrii familiei. Au avut timp doar sa se salveze. Fiecare a iesit cu ce-a avut pe el. În rest, acte, haine, mobila, aparatura de uz casnic…totul, pe o intindere de 250 mp, le-a ars ca o torta. Singura care a ramas neatinsa de flacari a fost o bucatarie de aproape noua metri patrati in care obisnuiau sa stea sotii Stoica. În haosul creat atunci, cea mai mare teama a fost sa nu piara, ars de viu, vreun membru al familiei. Din cauza flacarilor si a fumului nu stiau unii de altii.

Constantin Stoica (68 de ani) a incercat sa se apropie de valvataie ca sa fie sigur ca au iesit toti din casa. Însa limba de foc i-a „plesnit“ zdravan mainile, provocandu-i arsuri de gradul al II-lea. Disperat si neputincios in fata dezastrului, omul a facut atac de panica. A urmat aproape o luna de internare, in care cel mai tare l-a macinat durerea sufleteasca. De ce li s-a intamplat una ca asta? De unde forta si resursele ca s-o ia de la capat? Unde li s-au dus munca, amintirile si tot rostul vietii lor. Unde vor sta cu totii de Sarbatori?

O viata de munca, facuta scrum

Au fost primiti cu totii, temporar, de catre o ruda care are o casa in constructie si le-a pus la dispozitie doua camere. Dar casa este neincalzita, locul este stramt pentru atatea suflete si, in plus, nu este al lor. Cel care i-a gazduit pana acum i-a anuntat, de altfel, ca nu-i va mai putea tine prea mult pentru ca isi doreste sa mearga mai departe cu investitia la gospodaria sa. Ce vor face? Este greu de anticipat, tinand cont ca veniturile familiei nu le permit sa se mute cu chirie, sa plateasca utilitati in alte parti, sa-si acopere ratele pe care le facusera pentru casa sau bunurile distruse si, in acelasi timp, sa puna un ban deoparte pentru reconstructia noului camin. „Barbatul meu a lucrat la Vega si tot ce-a castigat am bagat in casuta noastra. Ne-am dorit sa avem un pic de confort pentru noi si pentru ai nostri, am facut imprumut dupa imprumut si s-a ales, maica, praful de tot. O viata de munca s-a facut scrum“, ne-a marturisit tanti Florica (64 ani)

Dupa ce-a fost externat, nea Stoica a revenit in camaruta lui, neatinsa de flacari, si a profitat de zilele bune ca sa se apuce de reconstructie. Ajutat de cativa membri ai comunitatii, cu materiale de constructie si mana de lucru, omul a reusit sa ridice, pana in prezent, o camera de aproape 12 metri patrati. Cele doua camarute vor fi, probabil, locul unde-si vor duce traiul toti membrii familiei pe durata iernii. Cu semnele arsurii pe o mana si cu alta bandajata, omul abia isi mai gaseste resursele de a merge mai departe. „E tare greu ca nu mai putem face mare lucru. Ziua e mica, au venit frigul si ploile si nu mai putem avansa cu lucrarile. Nici mana de lucru nu prea avem“, ne-a povestit batranul prins ca intr-o menghina de dezastrul care i-a pus familia la grea incercare si neputinta de a face mai mult intr-un timp scurt.

Amintiri, nevoi, sperante

Copiii si nepotii familiei Stoica muncesc pe unde pot: fie la curatenie intr-un centru comercial, fie la croitorie, unde veniturile sunt cam minimum pe economie. Una dintre nepoate, Cristina Fedescu (26 de ani), nu are momentan un loc de munca pentru ca a fost nevoita sa se ocupe de fiul ei, de numai patru ani. Însa, acum, stie ca nu are alternativa si isi cauta ceva de lucru, dar care sa-i ofere o oarecare libertate de a-si putea duce si lua copilul de la gradinita. „Mamaie nu poate sa-l duca, ceilalti sunt la munca in timpul zilei, la vecini, cunostinte nu pot apela la nesfarsit. Am lucrat la o croitorie, pe partea de broderie, dar acum sunt dispusa sa ma reorientez. Important este sa fie locul de munca in zona ca sa pot fi aproape si de copil“, ne-a marturisit Cristina.

Pe cei mai mici membri ai familiei: Andrei (10 ani), nepotul sotilor Stoica si pe stranepotii lor, Matei (4 ani) si Maia (2 ani), incendiul le-a atins copilaria in mod diferit. Andrei plange dupa televizorul la care-si urmarea desenele animate, Matei i-a marturisit educatoarei ca „am fost prost ca n-am intrat in casa ca sa-mi salvez cartile de desenat din foc“, in timp ce Maia cere zilnic acasa, in patutul ei, la jucariile ei. Au cosmaruri, tresar mai ales cand aud sirenele, fiind speriati ca nu cumva flacarile sa fi revenit acolo unde spera cu totii sa mearga, din nou, ACASĂ.

Nevoile in acest caz sunt multe, dar voi incepe cu cele pentru copii. Le trebuie haine groase si incaltaminte pentru iarna. Andrei are conformatia unui copil de 13 ani, poarta numarul 40 la incaltaminte si i-ar fi utile pulovere groase, o geaca, trening, ghete si adidasi pentru ora de spor.

Matei are nevoie, de asemenea, de haine pentru iarna: pulovere, pantaloni grosi, geaca (numerele 110-116), ghetute numarul 28.

Și Maiei ii lipsesc hainele groase: geaca, pantaloni, treninguri (numarul 104), dar si ghetute ori cizmulite numarul 24.

Totodata, oamenilor le vor fi de mare folos paturi, plapumi sau pilote, perne, lenjerii, tinand cont ca atat camerele in care locuiesc, dar si cele doua de acasa sunt neincalzite.

Prea multe nu pot cere si primi, momentan, pentru ca nu au unde sa le depoziteze. În afara celor enumerate, familia Stoica are nevoie de materiale de constructie si bani.

Cei care vor sa-i ajute financiar, o pot face in contul deschis in lei la ING Bank:

Titular: Stoica Florica
Nr. cont: RO 40INGB 0000 9999 0437 9644

Pentru detalii suplimentare, o puteti contacta pe nepoata sotilor Stoica: Cristina Fedescu – 0730643169 sau pe coordonatorii Grupului de voluntariat „Pentru Tine“: Cristi si Liliana Minculescu. Pe pagina de facebook a grupului: https://www.facebook.com/groups/PentruTine/ gasiti toate detaliile despre campania „Mosul vine Pentru Tine!“ 2018.“

Sursa: Grupul "Pentru Tine"

O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“O mana de ajutor pentru familia Stoica, in campania caritabila marca „Pentru Tine“
812 vizualizari - Comenteaza - Voteaza vot2

Comentariu:
* nu va fi afisat


Cautare
reclamareclamareclamareclamareclama
Meteo
Abonare newsletter


Campina Banesti Brebu Poiana Campina Provita de Jos Provita de Sus Secaria Sotrile Valea Doftanei Alte localitati
Informatii utile - Contact
© 2019 Expresul de Prahova