Pe 1 Decembrie, de ziua Marii Uniri, campineanul Codrut Constantinescu, scriitor si iubitor de cultura, ne invita pe toti la o discutie deschisa si non-conformista despre istoria noastra! 1 Decembrie nu este doar un prilej de solemnitate, ci o ocazie sa aflam povestile si experientele celor care au luat parte direct la evenimentele care au dus la constituirea Romaniei Mari. „Cele trei uniri au fost realizate de oameni si fiecare a avut povestea lui si o contributie!“, considera Codrut Constantinescu.
Astfel, de ziua Centenarului, incepand cu ora 11.00, la libraria Elstar va avea loc un matineu cultural mai aparte: „Codrut Constantinescu citind din marturiile contemporanilor la facerea Romaniei Mari“.
„In ultimii doi, trei ani au aparut pe piata editoriala din Romania multe reeditari ale unor carti care reprezinta marturiile celor care au participat la faurirea Romaniei Mari, luptand pe front sau care au fost contemporani evenimentelor din acea perioada, traind in Romania ocupata de armatele puterilor centrale. Totodata, sunt si marturiile unor straini care au luptat in Romania, de partea armatei romane, marturia ambasadorului Frantei la Bucuresti, inclusiv aventurile petrecute intr-un spital militar deservit de catre scotience, in Dobrogea.
In cadrul matineului voi face referire si la contributia judetului Prahova la razboiul de intregire a neamului romanesc 1916-1918, contributia regimentelor prahovene pe front, distrugerea industriei petrolifere si regimul rechizitiilor“, a declarat, pentru Expresul de Prahova, Codrut Constantinescu, gazda evenimentului.