Anii trecuti, pe 14 februarie, Campina se imbraca, parca, in rosu si isi punea in piept cat mai multe inimioare. Poate am exagerat putin, dar adevarul este ca magazinele din centrul municipiului se intreceau in a etala in vitrine tot felul de “dulcegarii’’ (inimioare plantate pe toate obiectele, jucarii care mai de care mai pufoase, mesaje de dragoste scrise pe toate obiectele posibile). Pentru a completa imaginea, in zona Ceasului, erau amplasate si cateva tarabe, unde kitsch-ul era dus la extrem. Acolo puteai gasi bibelouri reprezentandu-l pe Cupidon, flori din plastic si multe alte ”minunatii” de acest gen.
Anul acesta, in Campina parca s-a mai potolit un pic frenezia cauzata de Valentine' s Day. Poate ca si apetitul oamenilor pentru aceasta sarbatoare a mai scazut sau poate de vina este bugetul fiecaruia, din ce in ce mai stramtorat. Oricum ar fi, cert este ca tarabele de la Ceas au fost inlocuite cu cele apartinand Targului cu Bunatati. Special pentru ziua de azi, de acolo, puteti cumpara doar inimioare din turta dulce, desenate cu mesaje de dragoste. Si oferta magazinelor a scazut considerabil, in rafturi gasindu-se doar o gama restransa de obiecte special facute pentru Ziua Indragostitilor.
De remarcat ca, astazi, florareselor din Piata Centrala le-a mers tare bine, semn ca romantismul nu a pierit definitiv. Acelasi lucru putem spune si despre magazinele alimentare. Cei care au vrut sa faca o surpriza ”dulce” persoanei dragi au avut de unde alege: bomboane de ciocolata ambalate intr-un mod deosebit, inimioare din ciocolata, cosulete cu produse pentru o seara romantica (vin si ciocolata).