Primaria Municipiului Campina anunta ca a fost dat ordin de incepere a lucrarilor de reabilitare pe strada Bobalna. Dar cand vor incepe reparatiile? Primaria nu a dat niciun fel de data calendaristica, ci a folosit formula „in perioada imediat urmatoare“.
„Primaria Municipiului Campina va aduce la cunostinta ca a fost dat ordin de incepe reabilitare strada Bobalna ceea ce inseamna ca in perioada imediat urmatoare vor incepe lucrari de reabilitare a trotoarelor si carosabilului pana la stratul de uzura.
Rugam atat cetatenii cu domiciliul pe strada respectiva si persoanele juridice cat si furnizorii de utilitati, sa se organizeze pentru executia lucrarilor de introducere, inlocuire sau reparatii la retele, cat mai repede posibil.
Precizam totodata ca pe parcursul lucrarilor vor fi realizate si bransamentele la noua retea de apa potabila.
Dupa receptia lucrarilor executate de Primaria municipiului Campina, nu vor mai fi autorizate niciun fel de interventii pe aceasta strada si trotuarele aferente, pe toata perioada de garantie“, se arata in comunicatul remis presei.
Sursa: Primaria Municipiului Campina